Astfel, 95,2% dintre romani sunt de parere ca Mihai Viteazul este cel mai important personaj istoric al Romaniei. Domnitorul care i-a invins pe turci la Calugareni, in 1595, este urmat de Stefan cel Mare (94,9%) si de Mircea cel Batran (92,3%), potrivit Adevarul.
Mihai Viteazul este un film istoric românesc, regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu după scenariul lui Titus Popovici. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București și este format din două părți intitulate Călugăreni și Unirea. Rolul domnitorului Mihai Viteazul este interpretat de actorul Amza Pellea.
Mama lui Mihai Viteazul, comerciantă de rachiu? - sunt numeroase speculații conform cărora mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino ar fi de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor. În schimb, alte surse spun că aceasta era comerciantă de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că aceasta s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606
28 octombrie este ziua de naștere a celui „mai pitoresc personaj din Alba Iulia de la Mihai Viteazul încoace", după cum l-a caracterizat epigramistul Eugen Albu din Cluj Napoca. Este vorba despre caricaturistul Eugen Handelsmann, născut în 1912 în oraș (decedat în 1989), într-o familie de evrei spanioli. Operele sale, de o veselie molipsitoare (deși […]
Mihai Viteazul s-a născut pe 15 ianuarie 1558, la Târgu de Floci, Țara Românească și a murit pe 9 august 1601, la Câmpia Turzii, Principatul ulterior a pus la cale asasinarea acestuia. Mihai Viteazul este ucis de un detașament de mercenari în frunte cu ofițerul valon Jacques de Beauri. Mihai Viteazul a fost asasinat în august
În cursul secolului al XVI-lea, dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a intensificat, manifestându-se prin creşterea tributului, intervenţia sultanului în alegerea domnilor, monopolul comercial otoman. În aceste împrejurări, în anul 1593 a urcat pe tronul Ţării Româneşti Mihai Viteazul. Mihai a aderat în anul 1594 la coaliţia antiotomană Liga Sfântă şi a declanşat la Bucureşti lupta cu turcii. În mai 1595, la Alba Iulia, a fost semnat tratatul de alianţă cu
NSYVIm.
fisa de personaj mihai viteazul